Ce am nevoie pentru propriul site ?

Cel mai probabil citești acest articol deoarece ești un tânăr antreprenor ce dorește să își dezvolte propriul siteEi bine există câțiva pași pe care va trebuii să îi iei în calcul atunci când dorești să îți construiești site-ul propriul.

1. Ideea și numele site-ului

Trebuie să te gândești exact pentru ce ai nevoie de acest site și ce îți dorești de la el. Acest pas este și cel mai important dintre toate. Focalizează-ți atenția în găsirea unui nume perfect pentru site-ul tău. Posibil ca alegerea numelui să fie destul de dificilă. Numele ar trebui ales în concordanță cu afacerea pe care o ai sau pe care plănuiești să o dezvolți. Acesta trebuie să fie unul scurt și la obiect, ușor de reținut și este indicat să eviți cifrele și liniuțele despărțitoare din nume.

Nice and easy.

2. Pe ce platformă voi construi acest site ?

Ei bine deja intrăm în detalii tehnice puțin. Pentru a rula un site trebuie să te decizi asupra platformei pe care acesta va rula. Poți opta desigur pentru un site simplu scris în html sau te poți îndrepta către o platformă (CMS) ce poate face aproape tot pentru tine. Dacă dorești să construiești un blog, un magazin online micuț sau un site de prezentare, îți recomand cu căldură platforma WordPress. Alte exemple de platforme ce îți pot fi utile ar fi Joomla sau Drupal.

3. Trebuie să cumpăr ceva ? Ce fac mai departe ?

Să spunem că am ales numele pentru afacerea noastră și anume (ca și exemplu) propriulsite . De asemeni am decis să folosim ca și platformă WordPress și să facem un site unde să oferim informații legate de crearea unui site propriu, utilizatorilor ce îl vor vizita. Pentru a putea pune site-ul pe picioare trebuie să achiziționezi un nume de domeniu (nume ce reprezintă identitatea site-ului tău cât și extensia cu care îl vei folosi. Vom explica asta ceva mai târziu) și un pachet de găzduire (acces la un server unde toate fișierele vor fi încărcate și ținute online 24/24 7/7). Atât numele de domeniu cât și pachetele de găzduire se găsesc în multiple variante de preț și configurații. În secțiunea noastră de recenzii hosting vei găsi comparații, oferte și prețuri pentru aceste servicii de care ai strictă nevoie.

ATENȚIE ! Există și pachete gratuite de hosting sau posibilitatea gratuită de a înregistra domenii. În schimb acestea sunt de multe ori de proastă calitate și nu denotă profesionalism.

4. Cum va arăta site-ul meu ?

Din momentul în care ai achiziționat un nume de domeniu și un pachet de găzduire, ești proprietarul noului tău site. Dar stai, ai accesat site-ul și… nu afișează nimic. Pentru a putea rula un site, trebuie mai întâi să instalezi platforma pe care dorești să o folosești, sau să muți site-ul creat de tine (html, php, etc) pe serverul de hosting. Poți folosi diferite unelte puse la dispoziție de către cei ce oferă pachete de găzduire pentru a putea instala automat platforma de care ai nevoie. De asemeni poți alege atunci și modul în care va arăta site-ul tău, sau poți achiziționa un design gata făcut.

5. Și acum ce fac ?

Despre fiecare detaliu tehnic în parte și fiecare element prezentat general în acest articol vom discuta în articole viitoare. Acest articol este doar o schiță menită să vă ajute să porniți la drum.

Dacă aveți nelămuriri sau sugestii, așteptăm mai jos comentariile voastre.

 

 

Lasă un răspuns