Ce este un domeniu și de ce avem nevoie de el

Un domeniu (sau nume de domeniu/domeniu internet) reprezintă o adresă virtuală (pe internet) ce va fi alocată site-ului tău. Domeniile se regăsesc sub forma nume.extensie, adică numele site-ului (pe care l-am discutat și în articolul „Ce am nevoie pentru propriul site„) Ca să exemplificăm, vom arăta faptul că propriulsite.ro este un domeniu cu extensia .RO (.ro reprezentând extensia domeniului).

.ro .com .info .biz .eu împreună cu multe alte exemple de genul, reprezintă extensii / TLD (TLD – Top Level Domain). Misiunea unui domeniu virtual este de a aloca un nume  unei adrese IP (adresă IP ce corespunde unui server pe care tu vei avea toate fișierele site-ului).

După cum se poate vedea în exemplul dat mai sus, majoritatea extensiilor pot reprezenta proveniența domeniului (țara de proveniență – .it/.ro/.de, etc), sau mai există extensii universale și extensii ce reprezintă anumite lucruri (.com – cea mai populară extensie, .info, .blog, .club, .bike, etc)

Numele unui domeniu reprezintă identitatea ta (sau a firmei tale) pe internet. Domeniul poate fi folosit și pentru alocarea unor adrese de email sub forma email@propriulsite.ro .

De ce este important un domeniu ?

Domeniul este prima impresie pe care tu o creezi unui potențial client. În funcție de numele alocat, dificultatea de memorare a acestuia cât și modul în care acesta a fost gândit, un client poate decide dacă intră sau dacă nu pe site-ul tău. Un nume adecvat poate spori numărul de clienți/vizitatori și poate oferi personalitate și încredere afacerii tale.

Dacă încă nu te-ai hotărât să înregistrezi un domeniu ar fi cazul să te grăbești (mai ales dacă ai găsit un nume generalist). Domeniile se vând mai ceva ca pâinea caldă și s-ar putea să te trezești cu surpriza că, un domeniu disponibil astăzi, nu va mai fi disponibil mâine. Numele domeniilor sunt unice iar aici se merge pe principiul „primul venit, primul servit”

Din momentul în care ai achiziționat un domeniu și ai construit un site îți recomandăm SĂ NU ÎL SCHIMBI ! De ce? Vei pierde toți vizitatorii care erau obișnuiți cu adresa ta virtuală, clienți dar și încasări.

Dacă dorești să achiziționezi un domeniu la un preț mic/ieftine, vizitează secțiunea noastră de RECENZII HOSTING, zonă unde publicăm cele mai bune oferte și REDUCERI la nume de domenii cât și pachete de găzduire

 

Lasă un răspuns